Intri mai usor in Prima Casa

Guvernul a decis ca toti cei care, pana la data solicitarii creditului in cadrul programului Prima Casa, nu au detinut niciodata impreuna cu sotul sau sotia o locuinta, indiferent de modul de dobandire, sa poata beneficia de credite garantate in cadrul programului.
"Astfel, pot beneficia de acest program si persoanele care au detinut proprietati in cota parte, dar nu impreuna cu sotul sau sotia", a explicat Ioana Muntean, purtatorul de cuvant al Guvernului.
De asemenea, Guvernul a introdus cateva reglementari necesare pentru inscrierea in cartea funciara a garantiilor pentru constructia de locuinte in cadrul programului Prima Casa, atat in regim individual, cat si in sistem asociativ:
• ipoteca pe locuinta viitoare in favoarea statului roman, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice, cu obligatia notarii prealabile a autorizatiei de construire in cartea funciara;
• instit uirea unei ipoteci legale de rang I in favoarea statului roman, asupra terenului pe care se construiesc locuintele, prin Ministerul Finantelor Publice;
• instituirea unui drept de ipoteca legala de rang II in favoarea finantatorului, a bancii, asupra terenului pe care se construiesc locuintele.
Totodata, bancile pot gasi un client care sa preia, de la rau-platnici, ratele la creditul contractat prin Programul "Prima Casa", iar restantierii pentru care statul a achitat valoarea de executare a garanției nu vor mai beneficia de un spatiu minim de locuit, a decis Guvernul.
"Pentru a preveni executarea garantiilor executate de stat, banca are dreptul sa gaseasca un client eligibil care sa preia ratele si creditul", a declarat Ioana Muntean, purtatorul de cuvant al Guvernului, citat de NewsIn. Guvernul a eliminat si cerinta privind asigurarea spatiului minim de locuit pentru beneficiarul care nu a achitat ratele restante si pentru care statul a achitat valoarea de executare a garantiei. Astfel, va fi asigurata o garantie "efectiva" a statului si pot fi executate silit locuintele achizitionate sau construite prin Programul "Prima Casa".
Pentru a preveni executarea garantiilor acordate de stat, Guvernul a instituit posibilitatea de preluare a creditelor de catre persoane ce indeplinesc criteriile de eligibilitate.
DEZBATERE: Cine va prelua creditele neperformante din „Prima Casa“ ?
Guvernul a gasit ieri o alternativa la executarea locuintelor achizitionate prin programul „Prima Casa" - transferul creditului catre alt client. O parte din jucatorii din piata imobiliara sunt de parere ca este o masura buna, deoarece creditele „Prima Casa" vor fi in orice moment competitive si se vor gasi clienti dornici sa le preia.
De cealalta parte, unii considera ca rau-platnicii care vor aparea pana la relansarea pietei rezidentiale vor fi executati, deoarece nu vor gasi inlocuitori pe o piata cu preturi in scadere. „Este o masura care vrea sa previna executarea silita si care da posilibilitatea bancii sau clientului sa gaseasca un inlocuitor eligibil. Nu exclude executarea, dar banca poate salva creditul prin acest transfer. Vor aparea cu siguranta cazuri de neplata si este bine sa fim prevazatori", a declarat pentru capital.ro Irina Constantinescu, directorul executiv al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru intreprinderi Mici si Mijlocii.
Credite preluate peste 3 ani
Daniel Tudor, head of real estate division in cadrul Volksbank, este de parere ca rau-platnicii programului „Prima Casa" nu vor aparea imediat, ci peste 3-4 ani, moment in care piata imobiliara si cea bancara va intra din nou pe un trend ascendent. Din acest motiv, persoanele intrate in incapacitate de plata isi vor gasi inlocuitori dornici sa preia un credit ieftin si o locuinta cumparata la preturile de astazi.
„E o masura buna pentru ca «Prima Casa» va fi intotdeauna un credit cu costuri mici si va fi concurential in orice moment. Posibilitatea de intrare a unui credit in neperformanta se poate intampla peste 3 ani si atunci o sa apara clienti care vor sa preia un credit bun si o locuinta achizitionata la un pret mai mic. Cel care preia creditul o sa fie nevoit sa achite si ratele restante ale rau-platnicului, insa nu cred ca va fi o problema", a mentionat Tudor.
Vor aparea si executari
Nu trebuie uitat faptul ca, in prezent, piata rezidentiala este pe o panta descendenta si ca pretul locuintelor se asteapta sa mai scada pana la sfarsitul anului, motiv pentru care cei care intra in incapacitate in acesta perioada sunt mai pasibili de executare.
„La creditele neperformante ce vor aparea pana la relansarea pietei rezidentiale va fi greu sa se gaseasca inlocuitor, deoarece preturile locuintelor vor mai scadea. Preferi sa cumperi o casa mai ieftina si unde vrei tu, decat sa te pliezi pe ce a ales altul. Daca pe piata o sa apara preturi mai mari, vor fi si oameni cu venituri reduse care vor prelua rateurile din Prima Casa 1", a explicat Adrian Crivii, directorul general al companiei de evaluare Darian. (Sursa:imopedia.ro)







